Dow în România

Călătoria Dow în România a început în urmă cu peste 50 de ani, odată cu servirea pieței prin intermediul burselor străine. Primul birou comercial oficial Dow din București a fost deschis în anul 1990. Prin urmare, Dow România beneficiază de o înțelegere excelentă a piețelor locale combinată cu aproape 120 de ani de experiență în funcționare într-o organizație globală – The Dow Chemical Company.

De la biroul comercial din București, compania furnizează o varietate de mase plastice de bază și avansate și produse chimice pentru o gamă largă de industrii, inclusiv agricultură, construcții, ambalare și mase plastice de specialitate, poliuretani, izolații, automobile, tratarea apei, dar și petrol și gaze naturale.

În prezent, pentru Dow, România reprezintă o țară în creștere din regiunea în curs de dezvoltare a Europei Centrale. Pe lângă prezența sa comercială din București, compania operează un Centru de Servicii pentru Sistemele Poliuretanice pentru relațiile cu clienții, în Brașov (la 200 km nord de București).